Agricultorii, care au înregistrat pierderi din cauza secetei din acest an, ar putea primi combustibil gratuit din partea Federației Ruse. Despre aceasta a anunțat președintele țării, Igor Dodon, care se află cu o vizită de lucru la Moscova.

“La solicitarea Președintelui Republicii Moldova, Rusia va analiza posibilitatea de a oferi asistență umanitară sub formă de combustibil diesel, pentru întreprinderile agricole care au suferit în urma secetei fără precedent, din anul curent”, a anunțat președintele pe Facebook.

Igor Dodon a purtat discuții cu președintele rus, Vladimir Putin, dar și cu Reprezentantul Special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova, Dmitri Kozak. Părțile au convenit să soluționeze problema emiterii autorizațiilor („permiselor”) pentru tranzitul mărfurilor din Republica Moldova către Federația Rusă, prin Ucraina.

Anterior, șeful statului a anunțat că avem 16 mii de autorizații pe an, dar acest număr nu este suficient.