Guvernul va majora suma de 300 de milioane de lei alocată suplimentar la Fondul de subvenționare în agricultură pentru a compensa pierderile suportate de producători la culturile cerealiere din prima grupă. Anunțul a fost făcut astăzi la ședința Guvernului de premierul Ion Chicu.

Potrivit informațiilor prezentate de ministrul Agriculturii, Ion Perju, urmează a fi identificate surse suplimentare la cele 300 de milioane de lei pentru a compensa pierderile suportate din cauza secetei pentru încă 250 de agricultori.

”În jur de 250 de agenți economici cu acte în regulă. Au fost mai multe cauze: în unele cazuri primăriile nu au reușit să transmită actele în alte – comisiile agricole de nivel raional. Acum toate aceste acte sunt la Ministerul Agriculturii. Suntem în identificarea mijloacelor financiare și în cel mai scurt timp vom înainta modificări la Hotărârea Guvernului pentru a putea să-i achităm pe toți”, a spus Perju.

Premierul a precizat că pentru compensarea celor 250 de agenți economici urmează a fi alocată o sumă adițională la cele 300 de milioane de lei deja achitate pentru 1500 de agricultori.

Amintim, Guvernul a stabilit că pentru un ha de grâu de toamnă producătorul agricol primește despăgubiri în sumă de 1500 delei, orz de toamnă – 1530 de lei, rapița – 2100 de lei, terenurile reînsămânțate – 1620 de lei, plantații pomicole – 3800 de lei, legume – 2 000 de lei, viță de vie – 3 000 de lei.