Cinci cazuri noi de rujeolă au fost confirmate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). Alte trei cazuri de îmbolnăvire rămân a fi suspecte și se află în proces de investigare.

Solicitată de agenție, șefa Serviciului informare și comunicare al ANSP, Olesea Croitor, a precizat că două cazuri de rujeolă s-au înregistrat în Chişinău și trei – în raionul Soroca, scrie Moldpres.

„În prezent, pacienții se află sub supravegherea medicilor. De asemenea, angajații medicali au întreprins măsuri de promovare a sănătății privind creșterea conștientizării populației despre riscurile rujeolei și importanța vaccinării”, a spus Croitor.

De începutul acestui an, s-au înregistrat 308 cazuri confirmate de rujeolă. O creștere semnificativă a numărului de îmbolnăviri a fost atestată în luna august, fiind înregistrate 239 cazuri confirmate. Totodată, de la începutul lunii curente s-au înregistrat cinci cazuri de această maladie.

Teritoriile afectate de rujeolă de la începutul lunii august sunt: Ceadâr-Lunga – 164 cazuri, Vulcănești – 35 cazuri, Drochia – 21, Ungheni – 20, Chișinău – 15, Taraclia – 12, Cahul – 10, Cantemir – 10, Ocnița – 7, Nisporeni – 4, Soroca – 4, Glodeni – 3, Hâncești – 1 caz, Râșcani – 1 caz și Tiraspol – 1 caz.

De asemenea, pe întreg teritoriul țării se menține Cod galben privind riscul de răspândire a rujeolei, dar cu același grad sporit de vigilență.

În ultimii zece ani, în Republica Moldova, rata imunizării a constituit 95 la sută, iar acum aceasta este de până la 87 de procente. Focare de rujeolă există și în țările vecine Ucraina și România.

Medicii epidemiologi reamintesc populaţiei că rujeola este o maladie extrem de contagioasă şi se răspândește rapid. Primul semn al infecţiei este febra înaltă, care se menține 1-7 zile. Erupţiile generalizate apar după 3-4 zile de la debutul febrei. Pneumonia este cauza cea mai frecventă de deces în rujeolă.

Rujeola poate fi prevenită doar prin vaccinare. În R. Moldova, vaccinarea este efectuată cu vaccin combinat contra rujeolei, oreionului şi a rubeolei (ROR), la vârstele de un an, 6-7 ani, 14-15 ani. Vaccinarea este gratuită pentru toate persoanele eligibile.