Managerii spitalelor clinice municipale vor intensifica, în următoarele zile, măsurile de precauţie şi protecţie a personalului medical şi vor asigura condiţii de izolare a pacienţilor cu infecţii respiratorii acute sau gripă. Un ordin în acest sens a fost emis de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale (MSMPS), relatează trm.md.
Potrivit datelor MSMPS, în cadrul Spitalului clinic municipal de boli contagioase pentru copii, pacienţii cu gripă vor fi consultați în unitatea de primiri urgente şi la necesitate vor fi spitalizați

La Spitalul clinic municipal pentru copii „V. Ignatenco” vor fi consultaţi şi internaţi la necesitate pacienţii cu amigdalite, cu complicaţii parvenite în urma infecţiilor acute ale căilor respiratorii.

În Spitalul clinic municipal pentru copii Nr. 1 va fi asigurată consultarea şi internarea micuţilor până la trei ani cu boli diareice acute.

În același timp, Instituțiile Medico-sanitare Publice: Asociaţiile Medicale Teritoriale, Clinica Universitară, Centrele de Sănătate şi Centrele Medicale private vor organiza şi asigura consultarea şi spitalizarea, la necesitate, a pacienţilor cu gripă sezonieră, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi infecţii respiratorii acute severe.