Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a examinat demersul procurorului Victor Furtună și a decis de a prelungi cu 30 de zile controlul judiciar pentru Procurorul General suspendat, Alexandr Stoianoglo. Anunțul a fost făcut de Procuratura Anticorupție.

„În rezultatul examinării demersului, judecătorul de instrucţie a admis parţial solicitarea procurorului de caz şi a dispus prelungirea măsurii preventive sub formă de liberare provizorie sub control judiciar aplicată în privinţa Procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo, pe o perioadă de 30 zile.

În acest context, ţinând cont de admiterea parţială a demersului înaintat, informez că, încheierea magistraţilor urmează să o contest cu recurs la Curtea de Apel Chişinău, în termen de 3 zile”, scrie în comunicatul PA, semnat de procurorul Victor Furtună.

Amintim că Magistrații Curții de Apel au anulat, joi, 9 decembrie, decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care s-a prelungit arestul la domiciliu și a emis o nouă hotărâre prin care Alexandr Stoianoglo este plasat sub control judiciar.

De menționat că, de la 8 octombrie și până la 9 decembrie, procurorul general suspendat s-a aflat în arest la domiciliu, măsura fiindu-i prelungită de câteva ori de instanțele de judecată.

Totul după ce la 5 octombrie, Consiliul Superior al Procurorilor a admis, după mai multe ore de dezbateri, pornirea urmăririi penale pe numele procurorului general, Alexandr Stoianoglo, vizând pretinsele acțiuni ilegale. Tot la ședința CSP s-a decis suspendarea sa din funcție.

Stoianoglo a fost reținut pentru 72 de ore, în urma unor percheziții efectuate la biroul său de la PG și la domiciliu, iar la 8 octombrie acesta a fost plasat pentru 30 de zile în arest la domiciliu prin decizia primei instanțe. Ulterior, procurorul Furtună a contestat la Apel decizia magistraților, cerând arest în penitenciar, însă solicitarea i-a fost respinsă.

Potrivit procurorului de caz, Victor Furtună, în dosarul de învinuire în care este vizat Alexandr Stoianoglo „sunt cinci capete de acuzare care sunt „extrem de grave” și prevăd pedeapsă cu închisoarea”.

Totodată, procurorul desemnat de CSP pe cazul lui Alexandr Stoianoglo, Victor Furtună, a informat, luni, 29 noiembrie, despre terminarea urmăririi penale pe un capăt de acuzare ce îl privește pe procurorul general suspendat, căruia îi este imputată comiterea infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (3) lit.b) Cod penal – depășirea atribuțiilor de serviciu.

Pe acest capăt de acuzare, lui Alexandr Stoianoglo îi este incriminat că la eliberarea din funcție a procurorului Nicolae Chitoroagă, cunoscând că la acel moment se efectua urmărirea penală în privința persoanei respective și acesta avea statut de învinuit, cunoscând că în conformitate cu prevederile legale în asemenea cazuri se suspendă achitarea îndemnizației de concediere procurorilor care demisionează, intenționat a acționat contrar prevederilor legale și a dispus achitarea îndemnizației de concediere în mărime de 163 990,13 lei și a prejudiciat bugetul Procuraturii.

În reacție, Stoianoglo a respins categoric cele incriminate.