Cele două acțiuni de protest, organizate duminică, concomitent de PAS și PPDA, au arătat extrem de palid și au scos din nou la iveală disensiunile dintre cele două formațiuni. De această părere este jurnalistul Alexandru Cozer, într-un editorial publicat de portalul Jurnal.md.

“Ambele manifestații au arătat extrem de palid, mai ales pe fondul a ce se întâmpla în același timp în Belarus, unde sute de mii de oameni se aflau în stradă. De altfel, membrii celor două partide mai degrabă au postat pe rețelele de socializare poze de la manifestațiile din Minsk decât de la cele proprii”, scrie Alexandru Cozer.

În opinia jurnalistului citat, cele două proteste au arătat trist nu atât din cauza numărului mic de participanți, ci și din cauza orgoliilor din cadrul PAS și PPDA.

“Mai trist a arătat divizarea între cele două componente ale unui bloc ACUM ce nu mai departe de anul trecut se afla la guvernare și promitea că va destructura statul mafiot construit de Plahotniuc. Să participi în aceeași zi, la aceeași oră, la manifestații de protest diferite, demonstrează încă o dată cât de mari sunt orgoliile în cadrul a două partide care n-au reușit să-și realizeze prea multe din promisiunile făcute în campania din 2019, cât timp s-au aflat la guvernare, iar acum s-au hotărât să intre practic într-un război unul împotriva altuia”, notează Alexandru Cozer.

“Văzând acest comportament, eu nu sunt sigur de ce își doresc mai mult Maia Sandu și Andrei Năstase: victorie în alegerile prezidențiale sau să-și distrugă contracandidatul de pe dreapta? Pentru că din acțiunile lor de până acum pare mai degrabă varianta a doua”, conchide jurnalistul citat.