Maia Sandu nu este împărat, nici regină și nu va fi veșnic președintele țării, iar deciziile care s-au luat pentru a-i oferi posibilitatea să dizolve Parlamentul creează un precedent extrem de periculos, care-i va permite și pe viitor șefului statului, oricare ar fi el, să dizolve Legislativul după bunul său plac. Declarația a fost făcută de fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, la un post local de televiziune.

 

”Se creează un precedent când un grup foarte mic reușește să dizolve un Parlament, doar din cauză că se află în combinație cu președintele, este un precedent periculos și el poate fi pus în aplicare și în alte circumstanțe. Trebuie să înțelegem că Maia Sandu care astăzi este admirată de toată lumea, nu este împărat, nici regină și nu este veșnic, își va încheia și ea mandatul”, a spus Tănase.

Juristul a criticat motivul care a stat la baza solicitării de dizolvare a Parlamentului, care, în opinia sa, este unul vădit subiectiv.
”Nu este exclus să ne pomenim cu un președinte care va face același lucru, care va dizolva un Parlament funcțional, acuzându-l de corupție. Ce înseamnă cel mai corupt Parlament? E o chestie foarte subiectivă. Cum am calculat cine-i corupt? Câți din ei sunt corupți? Atunci când învesteau Guvernul Sandu nu erau corupți?”, a menționat Tănase.
Amintim, la 28 aprilie, Maia Sandu a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului. Prin același document s-a stabilit data de 11 iulie ziua în care se vor desfășura alegerile parlamentare anticipate.