Polițiștii de frontieră au reținut alți doi cetățeni străini, un armean și un rus, care încercau să iasă ilegal din R. Moldova, aceștia fiind prinși în apele râului Prut.

Potrivit Poliției de Frontieră, la sfârșitul săptămânii trecute, angajații Sectorului Poliției de Frontieră ”Leușeni” au fost informați de către populația locală despre faptul că doi bărbați străini se interesau cum să traverseze frontiera, prin ocolirea punctului de trecere din proximitate. Operativ, au fost intensificate măsurile de control și supraveghere a graniței moldo-române, grupa de intervenție din cadrul Sectorului acționând conform competențelor în zona de responsabilitate.

Urmare, în apele Prutului au fost depistate două persoane, iar pe mal bunurile personale, haine de schimb și obiecte de igienă. Întrucât cei doi bărbați nu au putut justifica prezența în zona de frontieră, au fost conduși la sediul Sectorului, pentru continuarea cercetărilor. Aceștia sunt un cetățean al Armeniei de 29 de ani și un cetățean al Federației Ruse de 49 de ani. Bărbații s-au abținut de a da declarații vizavi de intențiile acestora privind trecerea frauduloasă a graniței, prin înot râul Prut.

Ambii, reținuți pentru 72 de ore, sunt cercetați pentru tentativa trecerii ilegale a frontierei de stat.