Președintele Parlamentului, Andrian Candu, susține că relațiile dintre Chișinău și Tiraspol sunt afectate de procesul electoral din regiunea de Est și că Chișinăul nu va face cedări inutile în cadrul negocierilor. Declarațiile au fost făcute aseară, la postul de televiziune „Publika TV”.

„Relațiile cu Tiraspolul sunt mai deosebite din cauza alegerilor prezidențiale din regiune. Noi avem o comunicare, dar nu e acea comunicare pe care ne-am fi dorit-o”, a declarat șeful legislativului.

Potrivit sursei, în regiune sunt câteva tabere aflate în competiție electorală și niciuna nu va vrea să intre în discuție cu Chișinăul. Este vorba despre tabăra lui Șevciuk și Partidul „Obnovlenie”.

Andrian Candu a dat asigurări că Chișinăul nu va face cedări inutile în cadrul negocierilor. „Autoritățile Republicii Moldova vor lua în considerare interesul cetățenilor, dar nici într-un caz nu vor face cedări care nu se fac în cazul de față, inclusiv sub presiune”.

Totuși, politicianul a menționat că există discuții în formatul 1+1, 3+2, 5+2.

Precizăm că ultima rundă de negocieri 5+2 a avut loc la începutul acestei luni la Berlin, când a fost semnat și un protocol în urma discuțiilor.