“Dacă vrem să construim un stat de drept, cu adevărat, justiția nu se face la TV, și nici în Parlament! Justiția se face doar în instanța de judecată, atunci când ai procurorii pe de o parte, care vin cu acuzații, și ai partea cealaltă, avocații care te apără, și există prezumția nevinovăției până la proba contrarie”. 

Acest mesaj l-a publicat liderul grupului parlamentar Pro Moldova, Andrian Candu, astăzi, 16 iunie, pe pagina sa de Facebook. Reacția vine după ce ieri, omul de afaceri Veaceslav Platon a declarat că Andrian Candu este “arhitectul” furtului miliardului. „El a pregătit terenul din punct de vedere al pachetului legislativ”, a explicat Platon.

Anterior și fostul premier Ion Sturza a transmis un mesaj similar.

„Candu nu este o creatură a lui Plahotniuc, ci Plahotniuc este o creatură a lui Candu. Când domnul Plahotniuc era în așa numitele afaceri, el a structurat afacerile, le-a trecut în offshore-uri și a primit pentru asta 10%. Atunci el a devenit nu finul lui Plahotniuc, ci nașul, în sensul operațiunilor economice și le-a patronat până în ultimul moment”, a declarat Sturza la Jurnal TV.