Cancelarul german Angela Merkel se află pe prima poziţie în topul pe 2016 al celor mai puternice femei din lume, realizat de revista Forbes.

În vârstă de 61 de ani, Angela Merkel se află pentru al şaselea an consecutiv pe această poziţie.

Potrivit Forbes, ea a reuşit să convingă economii europene cu probleme, cum ar fi Grecia şi Spania, să accepte logica fiscală a Germaniei. În acelaşi timp, Angela Merkel şi-a folosit autoritatea pentru a-i convinge pe cetăţenii şi politicienii germani să îi accepta soluţiile la diverse probleme.

Angela Merkel este urmată în clasamentul din acest an de Hillary Clinton, candida democraţilor la alegerile prezidenţiale din SUA, şi de Janet Yellen, preşedinta Rezervelor Federale a SUA.

Între primele 20 de poziţii se mai află personalităţi precum şefa FMI, Christine Lagarde (locul 6), preşedinta Coreii de Sud, Park Geun-hye (12), prima doamnă a SUA, Michelle Obama (13), preşedinta din Chile, Michelle Bachelet (18), sau şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini (19).

În realizarea clasamentului au fost luate în considerare patru criterii: banii pe care îi administrează fiecare femeie inclusă în top, prezenţa în media, sferele de influenţă şi impactul, analizat atât în domeniul de activitate al fiecăreia, cât şi în afara lui.