Actualul președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu a cheltuit în ultimele 7 luni, 22 424 euro doar pentru reclama pe Facebook, asta în condițiile în care până a ajunge în funcția de președinte, oficial, Maia Sandu declara că este șomeră și nu are venituri de nicăieri, iar deja ajunsa în fotoliul de șef al statului, ridică un salariu oficial de 19 mii de lei, transmite 24h.md cu referire la sinteza.org.

Totodată, putem observa din datele cheltuielilor că 20 919 euro, este suma direct achitată de către Maia Sandu, de pe cardul ei bancar, iar celelalte cheltuieli sunt acoperite de către partidul pe care în prezent îl conduce din umbră. Suma totală este peste jumătate de milion de lei, în timp ce Moldova se confruntă cu pandemia de COVID-19.

Perioada calculată este cuprinsă între datele de 4 august 2020 – 8 martie 2021, perioadă în care Maia Sandu a cheltuit pentru sponsorizarea pe rețeaua Facebook – 22 424 euro, ceea ce formează circa 3 203 euro pe lună sau 103 euro pe zi, adică 2 162 lei pe zi, respectiv actualul șef de stat a cheltuit timp de 7 luni, două pensii minime pe zi doar pentru reclamă.

Datele sunt prezentate de biblioteca de reclame a Facebook și le puteți vedea aici.

Ca să facem o comparație, în aceeași perioadă de timp, fostul președinte Igor Dodon, a cheltuit pe publicitate circa 3500 de euro.

Chiar dacă Maia Sandu a promis în campania electorală că va reduce cheltuielilor la Președinție, se pare că prioritar pentru ea și echipa PAS sunt sponsorizările de pe Facebook, ceea ce ar însemna că Maia Sandu încă nu a ieșit din campania electorală.. Tot pe atunci, actualul președinte declara într-un live pe Facebook că nu este de bun simț ca într-o țară atât de săracă precum Moldova, președintele să cheltuie prea mulți bani. Însă, dacă să calculăm suma cheltuită de doamna președinte, asta ar echivala cu aproximativ 400 de pensii minime de 1200, ceea ce constituie venitul mediu al unui bătrân din Republica Moldova.

Nici partidul Maiei Sandu, pe care îl conduce din umbră, chiar dacă nu are acest drept odată ce a devenit președinte, nu o prea are bine cu reducerea cheltuielilor. Astfel, în aceeași perioadă de timp 4 august 2020 – 9 martie 2021, partidul PAS a cheltui peste 2000 de euro pentru a sponsoriza pagina de facebook și unele postări.


Menționăm că în această sumă nu sunt incluse și cheltuielile suportate de alte pagini de pe Facebook, care au fost utilizate pentru promovarea Maiei Sandu.