Cele mai recente decizii ale Comisiei Naționale de Sănătate publică privind admiterea la concerte doar a persoanelor vaccinate sau a celor care pot face dovada unui rezultat negativ la Covid, i-a descurajat pe organizatorii de spectacole, transmite noi.md.

Într-un interviu pentru Noi.md Constantin Moscovici, artist și organizator de concerte, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu noile restricții, precizînd că numărul celor care obișnuiesc să meargă la concerte va scădea. Moscovici a precizat că organizatorii de evenimente vor trebui să atenționeze, prin intermediul unor spoturi informative, publicul despre noile condiții.

“Nu poți să contrazici legea că e bună sau rea. Probabil vom pierde din public, din păcate, dar asta este situația, este stare de urgență. Trebuie să ne conformăm la situația creată”, a menționat Moscovici.

Menționăm că CNESP a stabilit ieri noi măsuri de sănătate publică pentru limitarea răspîndirii infecției COVID-19 în cadrul evenimentelor publice desfășurate în aer liber, dar și a celor în spații închise.

Astfel, persoanele cu vîrsta de peste 18 ani vor fi admise la spectacole, concerte, festivaluri, în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concert, a cluburilor de noapte, ringurilor de dans etc., la prezentarea unuia din documentele:

– certificatul de vaccinare împotriva COVID-19

-rezultatul negativ al testului RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore;

– concluzia medicală ce confirmă că persoana a suportat COVID-19 în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni).