Astăzi este ziua națională a României – ziua Marii Uniri.

Cu 98 de ani în urmă, în ziua de 1 Decembrie 1918, Adunarea Națională de la Alba Iulia – constituită din 1228 de delegați şi sprijinită de peste 100.000 de români veniți din toate colțurile Ardealului şi Banatului – adopta Rezoluția prin care se consfințea unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei şi Maramureșului cu România.

De Ziua Națională, în România au loc astăzi numeroase acțiuni care marchează evenimentul. Punctul de vârf este programat la București, unde forțele armate vor defila pe sub Arcul de Triumf. La Parada militară din Capitala României participă peste 3 mii de militari, cu câteva sute de mijloace tehnice.

De asemenea, în premieră vor putea fi admirate primele aeronave F16 ale armatei romane.