Societatea civilă, deputați și experți vor discuta astăzi, 5 aprilie, la Parlament, proiectul privind reformei electorale și introducerea votului uninominal, în cadrul celei de a doua rundă de audieri publice. Printre subiectele discutate vor fi criteriile propuse de formare a circumscripțiilor, reprezentarea diasporei, a autonomiei Găgăuze, dar și a regiunii din stânga Nistrului.

Amintim că, săptămâna trecută, în cadrul primei runde de audieri publice, la discuții au participat peste o sută de persoane, dintre care membri ai Comisiei Electorale Centrale, ai Ministerului Justiției şi Curții Constituționale, dar şi reprezentanți ai societății civile din diferite domenii, asociații etnice, partide extraparlamentare și primari.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a menționat că aceasta este prima ședință de dezbatere și va fi mai mult generală, după care, chiar de săptămâna viitoare, vor avea loc alte ședinței de dezbateri, pe subiecte mai înguste. 

„La dezbateri au venit astăzi reprezentanții NDI, Credo, Promo-LEX, ADEPT, Fundația Est-Europeană, IDIS-Viitorul, Platforma pentru Egalitate de gen, Alianța Studenților din Moldova și mulți alți reprezentanți ai societății civile, inclusiv unii reprezentanți ai diasporei, cunoscuți cu genericul “avocați ai diasporei”. Sunt și reprezentanți ai partidelor extraparlamentare”, a menționat Candu la prima dezbatere publică.

Reprezentanții mai multor organizații non-guvernamentale și a mai multor partide extraparlamentare au sprijinit inițiativa de modificare a sistemului electoral, dar au opinat că cel mai potrivit, cel puțin la prima etapă ar fi un sistem electoral mixt, în care jumătate din deputați să fie aleși în continuare pe liste de partide, iar cealaltă jumătate în circumscripții uninominale. Între aceștia, președintele Uniunii Centriste din Moldova, Mihai Petrache, și-a exprimat satisfacția că în sfârșit au fost organizate dezbateri la această temă, iar potrivit lui, modificarea sistemului electoral a întârziat cu peste 20 de ani.

În favoarea sistemului electoral mixt s-a pronunțat și reprezentantul Partidului Popular din Republica Moldova, Alexandru Luncari, menționând că acest sistem este promovat de formațiune încă de la constituirea ei, în 2012. De asemenea, președinta PNL Vitalia Pavlicenco a menționat că sistemul electoral mixt este în programul partidului. ”Noi sperăm să se ajungă cel puțin la sistemul mixt, pentru că acesta ar fi un compromis”, a declarat ea.