Atentatul de la un club din Istanbul care a avut loc în noaptea de Revelion a fost comis în mod profesionist, cu implicarea, se pare, şi a unui serviciu de informaţii, a declarat luni vicepremierul turc, Numan Kurtulmus, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Atacul de la Istanbul de Revelion a fost comis, se pare, cu implicarea unui serviciu secret-oficial turc

“Se pare că atacul din clubul Reina nu este doar actul unei organizaţii teroriste, ci că a fost de asemena implicat un serviciu secret. A fost un act extrem de planificat şi organizat”, a declarat Kurtulmus, în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune A Haber.

Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat atentatul, soldat cu 39 de morţi, susţinând că acesta reprezintă un act de răzbunare pentru implicarea militară a Turciei în Siria.