Lista serviciilor prestate de Agenția Servicii Publice (ASP), ce vor putea fi achitate prin intermediul MPay, a fost extinsă. Instituția a anunțat astăzi că a finalizat integrarea serviciilor din domeniile evidenței populației, înmatriculării transportului și calificării conducătorilor auto cu Serviciul Guvernamental de Plăți Electronice (MPay) în toate centrele multifuncționale.

Prin MPay pot fi achitate serviciile publice cu orice instrument de plată, la alegerea solicitantului, cum ar fi: cardul bancar, internet banking sau numerar. Serviciul permite verificarea datelor privind operațiunile bancare în regim online, fapt ce îi scutește pe solicitanți de drumuri suplimentare la oficiile ASP pentru a prezenta notele de plată, scrie Moldpres .

ASP a lansat recent și proiectul privind achitarea prin MPay a serviciilor cadastrale în Centrul Multifuncțional Strășeni. La începutul anului 2019, proiectul va fi extins și în celelalte oficii. De asemenea, instituția planifică să implementeze Serviciul Guvernamental de plăți electronice și pentru persoanele juridice.

Pe parcursul anului 2018, pentru achitarea serviciilor prestate de ASP prin intermediul serviciului guvernamental Mpay, au fost efectuate peste 1,3 mln de tranzacții.