Ninsoarea din ultimele 24 de ore în cea mai mare parte a Republicii Moldova nu a dat bătăi de cap drumarilor și șoferilor, însă au fost mobilizate zeci de unități speciale pentru deszăpezire și combaterea lunecușului. „Toate drumurile din țară sunt practicabile, se circulă în condiții normale”, a comunicat Serviciul operativ al Administrației de Stat a Drumurilor. Inspectoratul Național de Patrulare avertizează însă că din cauza ninsorii starea drumurilor poate brusc să se schimbe.

În noaptea spre 17 noiembrie, pe unele segmente ale carosabilului s-a format lunecuș, inclusiv pe sectoarele Chișinău-Orhei-Soroca-Otaci, Brest-Chișinău-Odesa, Chișinău-Leușeni și alte sectoare, de aceea șoferii au fost avertizați să circule cu maximă atenție, adaptând viteza la condițiile meteo, scrie Moldpres.

”Pe parcursul nopții, precipitații sub formă de ninsori s-au intensificat în zonele de centru și sud. Toate sectoarele periculoase sunt monitorizate în permanență și după necesitate se intervine”, se arată într-un comunicat al Administrației de Stat a Drumurilor (ASD). Pe drumurile naționale s-au efectuat lucrări de patrulare şi combaterea lunecușului.

ASD anunță că au fost antrenate „în procesul tehnologic” 112 unități speciale, s-a împrăștiat 1583,6 tone de material antiderapant. În noaptea din 16 spre 17 noiembrie au lucrat pe trasee 185 muncitori rutieri.

Circulaţia rutieră pe drumurile naționale este asigurată. Totodată, ASD recomandă participanților la trafic să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare, în special celor ce țin de dotarea automobilelor și conducerea acestora pe timp de iarnă.

Primăria Chişinău informează că traficul rutier în municipiu se desfăşoară în condiţii normale. Transportul public circulă conform programului corespunzător zilei de sâmbătă. ”Pe parcursul nopţii, s-a intervenit la deszăpezirea străzilor şi s-a împrăştiat material antiderapant cu 14 de utilaje. S-a acţionat pe arterele principale, pe cele secundare pe unde circulă transportul public şi căile de acces către localităţile suburbane. În total, ÎM Regia „Exdrupo” a împrăştiat 374 tone de material antiderapant, amestec de sare şi nisip şi 27 tone de sare”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Relaţii Publice a Primăriei municipiului Chişinău.

De asemenea, Primăria informează că, până la această oră, încă nu a fost remediată avaria la reţeaua termică magistrală, iar mai multe blocuri de locuinţă din sectoarele Ciocana şi Râşcani rămân fără încălzire, dar şi fără apă caldă menajeră. Distribuitorul de agent termic, SA „Termoelectrica”, activează în regim non-stop pentru a reabilita tronsonul de reţea termică avariat.

Inspectoratul Național de Patrulare informează că starea traficului rutier pe drumurile din țară poate fi îngreunată din cauza precipitațiilor sub formă de ninsoare în unele regiuni. Pentru moment, transportul circulă în regim normal, fără dificultăți. Însă, este bine de știut că din cauza ninsorii starea drumurilor poate brusc să se schimbe.

Astfel, INP reamintește conducătorilor auto să nu pornească la drum fără să-și echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare, să verifice obligator starea instalaţiei de încălzire, a nivelul antigelului, a ştergătoarelor de parbriz şi a jetului de apă, să verifice starea frânelor, să conducă cu viteză redusă.

Mai multe echipaje de patrulare se află pe traseele naționale și activează în mod sporit pentru siguranța cetățenilor.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru astăzi 0+3 grade în Zona de Nord, +1 -+4 în zona de Centru și +2 – +5 în zona de Sud. La începutul săptămânii următoare, vremea se va încălzi, iar de marți  termometrele vor indica în toată ţara valori încadrate între 6-12 grade de căldură, ziua, şi 0-8 grade, noaptea.