Vreme frumoasă, cu soare şi fără precipitaţii, se aşteaptă în următoarea perioadă, când angajaţii din ţara noastră au minivacanţă, prilejuită de Ziua Internaţională a Solidarităţii Oamenilor Muncii, sărbătorită pe 1 mai.

Conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), în următoarele zile pe întreg teritoriul ţării se aşteaptă valori termice de până la 28 de grade, ziua, şi până la 13 grade Celsius, noaptea. Tendinţa caniculară se va menţine şi în a doua jumătate a săptămânii următoare, când, de asemenea,  vom avea maxime de 28-30 de grade Celsius, scrie Moldpres.

Prognozele SHS sunt optimiste pentru cei care în zilele libere au planificate ieşiri în aer liber şi mai puţin încurajatoare pentru mulţi producători agricoli, care au mare nevoie de ploi pentru unele lucrări de sezon.

Lipsa precipitaţiilor a determinat anunţarea, până pe 4 mai, a Codului Galben de pericol excepţional de incendii. Astfel, în perioada de referinţă, pe o mare parte a teritoriului ţării se prevede pericol excepțional de incendiu (clasa V) cu caracter natural și amenințare de incendiu a fâșiilor forestiere și a culturilor agricole. În acest sens, salvatorii şi silvicultorii avertizează că este posibilă aprinderea terenurilor agricole, a depozitelor de furaje, zonelor cu vegetaţie forestieră, locuinţelor şi anexelor gospodăreşti.

Serviciile respective cer populaţiei să evite utilizarea focului deschis în apropierea locuinţelor, anexelor gospodăreşti şi a depozitelor de furaje, pe terenuri acoperite de vegetaţie uscată, mai ales atunci când sunt amplasate în apropiere de păduri, plantaţii sau obiective cu risc ridicat de incendiu. Totodată, este recomandată restricţionarea efectuării lucrărilor care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive.