Certificatele provizorii pentru dreptul navelor de a naviga sub pavilionul Republicii Moldova vor fi eliberate de către Agenţia Navală, și nu de către consul cum era prevăzut anterior.

Totodată, a fost majorat termenul de valabilitate a certificatului provizoriu de la 3 luni până la 6 luni, potrivit modificării punctului 15 din Regulile de înregistrare a navelor maritime în R. Moldova, operate astăzi de către cabinetul de miniștri, informează MOLDPRES.

Prevederile proiectului Hotărârii de guvern se referă la modul de eliberare a certificatelor provizorii eliberate de către Agenţia Navală, care atestă dreptul navei cumpărate sau construite în alt stat de a naviga sub pavilionul Republicii Moldova, în momentul introducerii înscrierilor corespunzătoare în registrul navelor sau în catalogul naval. Certificatele menţionate sunt valabile până la finalizarea procedurii de înregistrare permanentă a navei şi eliberarea certificatelor ce atestă înregistrarea permanentă, dar cel mult 6 luni.

Potrivit Codului navigației maritime comerciale al Republicii Moldova, nava cumpărată sau construită în alt stat primește dreptul de a naviga sub pavilionul Republicii Moldova din momentul introducerii înscrierilor corespunzătoare în registrul navelor sau în catalogul naval şi eliberării de către Agenția Navală a certificatelor provizorii care atestă acest drept.

După cazul din octombrie 2018, când poliția spaniolă a interceptat o navă sub pavilionul moldovenesc care transporta 1400 kg de droguri, premierul Pavel Filip a cerut în ședință de guvern responsabililor să înăsprească procedurile de înregistrate a navelor sub pavilion moldovenesc și să fie creat un mecanism funcțional de supraveghere după înregistrarea acestora.

Conform datelor UNCTAD (Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare), în anul 2017, Republica Moldova avea 168 de nave maritime cu un tonaj total de 703.000 de tone. Alte date arată că sub pavilion moldovenesc erau înregistrate circa 350 de nave.