Ministrul Apărării Pavel Voicu a decorat astăzi un grup de ofițeri din cadrul Serviciului de Protecție şi Pază de Stat (SPPS) cu medaliile „Pentru Cooperare” şi „Consolidarea Frăţiei de Arme” ale Armatei Naţionale, transmite 24h.md.

Distincțiile au fost înmânate pentru efortul considerabil în promovarea cooperării şi colaborării interinstituţionale, precum şi în semn de apreciere a sprijinului acordat în timpul desfăşurării vizitelor oficiale a delegaţiilor străine la Ministerul Apărării.

Pavel Voicu a evidenţiat importanţa cooperării dintre Ministerul Apărării şi SPPS în cadrul evenimentelor de nivel înalt, specificând că astfel ofiţerii celor două instituţii, prin efort comun, contribuie la realizarea cu succes a misiunilor stabilite de eşalonul superior.

La rândul său, directorul adjunct al SPPS, Petru Corduneanu, a apreciat interoperabilitatea şi profesionalismul ofiţerilor din cele două instituţii în cadrul diferitor activităţi oficiale şi şi-a exprimat speranţa că această colaborare va continua pe un trend ascendent.