Lucrările de construcție a stației de epurare din Telenești au demarat. Constatare a fost făcută în cadrul unei vizite de documentare, organizate de Agenția de dezvoltare regională(ADR) Centru, la șantierul unde se realizează proiectul, transmite IPN cu referire la un comunicat al ADR Centru.

Construcţia staţiei de epurare reprezintă lotul IV al proiectului. În cadrul acestui lot, în afară de edificarea stației de epurare cu o capacitate de 700 metri cubi pe zi, se prevede amenajarea teritoriului stației de epurare, construcția rețelei electrice pentru buna funcționare a acesteia și construcția unei stații de pompare.

Finalizarea acestui proiect regional va contribui la creșterea standardelor de trai a locuitorilor din regiunea Centru. În Teleneşti și satele Mihalaşa, Mihalaşa Nouă şi Ineşti, unde locuiesc circa 11 300 locuitori.

În cadrul proiectului au fost deja construite circa 15 km de rețea de canalizare în satul Inești și orașul Telenești, o stație de pompare în satul Inești și alta în oraș.

Pentru acest lot se prevede cofinanțare din partea USAID în valoare de 498, 9mii dolari, bani ce vor fi alocați după recepția stației de epurare. Colaborarea cu USAID va spori monitorizarea efectelor proiectelor investiționale asupra mediului.

Suma totală a acestui proiect regional va ajunge la circa 27, 5mln lei, dintre care 20,6mln lei au fost solicitați din Fondul Național de Dezvoltare Regională, ceea ce constituie 75,17% din costul total al proiectului. Pe lângă USAID, şi Primăria orașului Telenești va contribui cu 150mii lei.