Avem o dreapta mai fărămițată ca niciodată, iar exponenții ei din linia întâi sunt mai slabi decât oricând până acum. Opinia îi aparține secretarului general al PLDM, Alexandru Fetescu.

Într-o postare pe Facebook, acesta a scris că urmărește cum în ultimul timp mai multe voci spun că PLDM dezbină dreapta. “Avem oare noi azi o dreaptă unită? Oare nu avem noi deja vreo trei patru lideri ale așa ziselor partide de dreapta care au anunțat că participă? Oare o dreaptă unită a reușit să ia în parlamentare sau în locale un rezultat nu suficient dar măcar decent?”, se întreabă liberal-democratul.

“Eu cred că azi avem o dreapta mai fărămițată ca niciodată, iar exponenții ei din linia întâi sunt mai slabi decât oricând până în prezent.

Am așa o impresie că rânza unor activiști politici de dreapta e mai mare pe alocuri decât creierul. Așa și trăim…. mai rânzoși decât mintioși”, mai scrie Fetescu.