Avocatul poporului își exprimă îngrijorarea în legătură cu intensificarea discursurilor instigatoare la ură ale cetățenilor moldoveni de peste hotare în care sunt vizate autoritățile Republicii Moldova.

Potrivit IPN, Mihail Cotorobai constată, cu regret, că unii moldovenii aflați în prezent peste hotarele țării dau dovadă de lipsă de îngăduință și înțelegere a situației în care activează autoritățile din țară, adresându-le mesaje insultătoare și licențioase. Acesta condamnă ferm asemenea discursuri și poziții, menționând că în lupta cu pandemia nu este loc pentru mesaje de ură, discriminare și pentru excluziune socială.

Răspunsul la COVID-19 care stigmatizează, exclude și face ca anumite categorii ale populației să fie mai vulnerabile la violență și atacuri este inadmisibil și incompatibil cu standardele internaționale în domeniul drepturilor omului, susține avocatul poporului. Mihail Cotorobai cheamă repetat la solidarizare și responsabilitate socială, dar și la neadmiterea manifestărilor de discriminare, ură și de intoleranță.