Un bărbat din raionul Orhei a fost reținut în după-amiaza zilei de ieri, de ofițerii SPIA și procurorii anticorupție, acesta având statut de bănuit într-un dosar penal inițiat pentru trafic de influență.

Potrivit denunțătorului, bărbatul ar fi pretins o sumă de 16.000 de euro de la acesta, susținând că are influență asupra factorilor de decizie din cadrul mai multor instanțe de fond și de recurs, care examinează cauza penală pornită în privința fiului acestuia, pe faptul comercializării drogurilor.

În cadrul măsurilor speciale de investigații desfășurate de ofițerii SPIA, s-a stabilit că, anterior bănuitul ar fi pretins și primit o sumă de 7500 de euro de la denunțător, după care a mai solicitat o sumă de 8500 de euro.

Astfel, în timpul primirii sumei de 8500 de euro, bărbatul a fost reținut în flagrant delict, de ofițerii SPIA și procurorii anticorupție.

În cadrul perchezițiilor, a fost depistată suma respectivă, care i-a fost transmisă suspectului sub controlul ofițerilor SPIA.

La moment bănuitul este reţinut pe un termen de 72 ore, fiind plasat în izolatorul pentru detenție preventivă.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală conform indicilor infracţiunii prevăzută de art. 326 alin. (2) lit. c) Cod penal al Republicii Moldova (Traficul de influență).

Pentru infracțiunea respectivă, legislația prevede o amendă în mărime de până la 4000 de unități convenționale sau închisoare de până la 6 ani.

Conducerea urmării penale este exercitată de către Procuratura Anticorupție.