Sub pretextul stării de urgență, guvernarea a început să cheltuiască banii statului nejustificat și netransparent, iar din acest motiv Blocul Comuniștilor și Socialiștilor nu a susținut prelungirea stării de urgență cu încă 60 de zile. Declarația a fost făcută de către vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, la postul de televiziune Primul în Moldova.

“Unul dintre motivele pentru care nu am susținut prelungirea stării de urgență era că guvernarea a început să impună unele interdicții, cenzură, atunci am ajuns la concluzia că ceva nu merge bine. Doi, situația excepțională prevede ca guvernarea să poată aloca banii acolo unde este nevoie. Noi consideram că este nevoie de direcționat banii acolo, unde sunt refugiații, dar când am văzut că prin deciziile CSE este majorat bugetul ministerelor, a instituțiilor de stat, banii sunt cheltuiți nu așa cum ar trebui să fie în această situație. Totodată, ne-am interesat unde vor merge fondurile care ajung la noi în țară, dar transparență nu există”, a mai spus Batrîncea.

Secretarul executiv al PSRM mai spune că guvernarea, sub presiunea partenerilor externi, a început să încalce și statutul de neutralitate al Republicii Moldova.

“Din partea guvernării au apărut anumite declarații, demersuri ideologice, care nu corespund neutralității”, mai spune Batrîncea.

Precizăm că guvernarea PAS a majorat starea de urgență pe teritoriul Republicii Moldova cu 60 de zile.