Belarusul a propus să fie sistat parțial regimul de comerț liber dintre țările Uniunii Economice Eurasiatice și Republica Moldova, în cazul în care cea din urmă nu va anula restricțiile la importul de zahăr din țările care nu fac parte din OMC, inclusiv Belarusul.

Potrivit publicației ruse „Kommersant”, autoritățile Moldovei stabilesc cote trimestriale la importul de zahăr pentru susținerea producătorilor locali. De asemenea, partea moldovenească solicită certificatul de proveniență și actul de stabilire a țării producătoare, eliberat de laboratoarele acreditate în UE.

Licența pentru import nu este eliberată dacă prețul mărfii, chiar și după achitarea tuturor plăților, inclusiv a impozitelor, taxelor și TVA, este cu 20% mai mic decât prețurile medii trimestriale pe piața internă.

Partea belarusă consideră că această cerință încalcă acordul privind regulile de stabilire a țării de origine a mărfurilor în CSI, iar stabilirea cotelor încalcă prevederea nr. 3 din Tratatul zonei de liber schimb în CSI, conform căreia statele nu pot introduce sau menține restricții cantitative în comerțul reciproc.

Surse din cadrul Comisiei Economice Eurasiatice au confirmat pentru „Kommersant” că vicepremierii țărilor Uniunii Economice Eurasiatice, într-adevăr, au cerut Comisiei să desfășoare consultări cu partea moldovenească privind anularea restricțiilor până în toamna anului curent.

Amintim că Moldova a introdus restricțiile respective încă în anul 2009, însă anume în ultimii doi ani s-a redus semnificativ importul de zahăr în țara noastră din țările Uniunii Economice Eurasiatice. Astfel, importul de zahăr din aceste țări în anul 2015 a constituit doar 13,3 milioane de dolari față de 23 de milioane de dolari în anul 2014 și 74 de milioane de dolari în anul 2013. Belarusului i-au revenit 60% din livrările de zahăr în Moldova din țările Uniunii economice Eurasiatice, iar Rusiei – 36%. De menționat că volumul exportului de zahăr din Rusia în Moldova a crescut de la 3,9 milioane de dolari în anul 2013 pînă la 4,9 milioane de dolari în anul 2015, iar exportul de zahăr din Belarus s-a redus de la 59,5 milioane de dolari pînă la 8 milioane de dolari.