Prim-ministrul Pavel Filip a participat la lucrările sesiunii a 71-a a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care s-a desfăşurat la New York, Statele Unite ale Americii, în perioada 19 – 23 septembrie 2016. În cadrul vizitei sale în New York, Premierul a avut ocazia să se întâlneasca cu mai mulți oficiali ale țărilor participante la eveniment.

20 Septembrie/ Primul oficial cu care a avut Premierul Moldovei o întrevedere a fost Preşedintele Republicii Estonia, Toomas Hendrik Ilves. Discuţia celor doi a vizat perspectivele dezvoltării relaţiilor bilaterale între Republica Moldova şi Estonia, inclusiv a dialogului politic şi cooperării economice, precum şi agenda europeană a ţării noastre. Spre finalul întrevederii Președintele Estoniei a delarat că  va susține și în continuare parcursul european al R. Moldova.

1

21 Septembrie/ Prim-ministrul Filip a avut o întrevedere cu Preşedintele Republicii Letonia, Raimonds Vējonis, În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au subliniat buna cooperare stabilită între statele noastre, în special în contextul procesului de implementare a reformelor necesare în Republica Moldova. Premierul s-a referit la evoluţiile în procesul de implementare a Acordului de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.La rîndul său, Preşedintele Raimonds Vējonis a reiterat întreaga susținere a Letoniei pentru parcursul european al Republicii Moldova, menționînd că partea letonă este dispusă să împărtășească din experiența sa în parcurgerea drumului european.

%d0%b4%d1%83

În aceeași zi  au fost discutate Relaţiile între Republica Moldova şi Republica Bulgară, perspectivele de aprofundare a cooperării bilaterale, precum şi implementarea agendei europene a Moldovei  la întrevederea Prim-ministrului cu Preşedintele Republicii Bulgaria, Rosen Plevneliev.Prim-ministrul Pavel Filip a menţionat că autorităţile Republicii Moldova tratează cu responsabilitate reprezentanţii minorităţii bulgare şi dorinţa lor de a păstra şi a dezvolta propria identitate naţională.Astfel, se examinează posibilitatea deschiderii unui consulat al Bulgariei la Taraclia, care va contribui la dezvoltarea relaţiilor bilaterale, dar şi va ajuta populaţia din zona de sud a Republicii Moldova să cunoască mai bine avantajele integrării europene şi să susţină acest parcurs.

La rândul său, Preşedintele Bulgariei a reconfirmat susţinerea Republicii Bulgaria pentru parcursul european al Republicii Moldova şi implementarea reformelor în ţara noastră. Rosen Plevneliev a spus că Moldova și Bulgaria sunt țări partenere și prietene și a exprimat disponibilitatea părții bulgare de a investi în diverse domenii în Moldova, precum sectorul tehnologiei informației și comunicațiilor, construcțiilor, energetic.

3

Vicepreşedinte al Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate,Federica Mogherini, deasemenea a fost prezentă la eveniment.În mod concret, implementarea angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere a constituit unul dintre subiectele cheie care au structurat discuţia prim-ministrului Pavel Filip cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate.

În context, Pavel Filip a reiterat determinarea Guvernului pentru asigurarea aplicării reformelor iniţiate. Premierul a  informat despre îndeplinirea a peste 90% din prevederile incluse în Foaia de parcurs privind agenda de reforme și eforturile depuse pentru punerea în aplicare a acestui document.

Oficialii au discutat, de asemenea, despre importanța semnării de către Republica Moldova a Acordului cu FMI.

Federica Mogherini a menționat că îndeplinirea precondițiilor înaintate de FMI este importantă și pentru Uniunea Europeană, inclusiv din perspectiva reluării finanțării europene.

4

22 septembrie/ Pavel Filip a avut o întrevedere și cu Preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda.Cei doi oficiali au făcut o trecere în revistă a chestiunilor actuale de pe agenda bilaterală, o atenţie aparte fiind acordată promovării pe mai departe a dialogului politic. De asemenea, a fost convenita intensificarea cooperării în domeniul comercial-economic şi realizarea de proiecte concrete în domenii de interes comun.

5

55

Printre oficialii americani prezenți la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite s-a numărat și Sub-secretarul pentru diplomaţie publică şi afaceri publice al Departamentului de Stat, Richard Stengel. În cadrul întâlnirii acestuia cu Premierul Filip, a fost efectuat un schimb de opinii pe marginea chestiunilor de actualitate de pe agenda relaţiilor bilaterale, situaţiei mass-media din Republica Moldova şi reformelor promovate în domeniul audiovizualului, precum şi în legătură cu noi domenii de colaborare în cadrul dialogului bilateral moldo-american.

Astfel, Pavel Filip a informat partenerii americani cu privire la acţiunile întreprinse de către Guvern în vederea promovării libertăţii mass-media şi a pluralismului de opinii în Republica Moldova. Totodată, şeful Executivului a lansat propunerea de a include în cadrul de cooperare moldo-american noi domenii de interes, precum ar fi securizarea spaţiului informaţional al ţării şi combaterea provocărilor la adresa spaţiului mediatic autohton. Iniţiativa a fost salutată de înaltul oficial american.

6

66

Tot la data de 22 septembrie, a avut loc întrevederea Prim-ministrului Republicii Moldova cu Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, care a oferit ocazia unui schimb de opinii asupra evoluţiilor de pe continentul european, inclusiv în regiunea Parteneriatului Estic. Premierul Pavel Filip a reiterat că integrarea europeană este proiectul de țară al Republicii Moldova și guvernarea actuală va depune toate eforturile pentru atingerea acestui obiectiv și asigurarea unui trai decent al populației.Oficialul european a încurajat autoritățile de la Chișinău să avanseze în implementarea reformelor, inclusiv în sectorul bancar, pentru a întoarce încrederea partenerilor străini, dar și a cetățenilor în instituțiile statului. Donald Tusk a dat asigurări că UE va susține Republica Moldova în implementarea reformelor și în realizarea aspirațiilor sale europene.

7

Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Administratorul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Helen Clark.

Subiectul principal al discuţiilor dintre cei doi oficiali a fost ajustarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă încorporate în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, la nivelul priorităţilor naţionale ale Republicii Moldova. Referindu-se la complexitatea Agendei, Prim-ministrul Pavel Filip a subliniat importanţa sprijinului PNUD în localizarea obiectivelor respective şi a ţintelor de realizare a acestora în plan naţional, menţionând că implementarea lor va contribui la realizarea Acordului de  Asociere RM – UE, care reprezintă direcţia strategică a ţării noastre.

La rândul său, înaltul oficial PNUD, a asigurat  interlocutorul de susţinere deplină în atingerea obiectivului de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova.

În cadrul Adunării a fost discutată și Colaborarea dintre Moldova și Luxemburg, discutată la întrevederea Premierului Pavel Filip cu omologul său luxemburghez, Xavier Bettel.Cei doi oficiali au discutat despre stadiul actual şi perspectivele de dezvoltare a relaţiilor bilaterale dintre Republica Moldova şi Marele Ducat de Luxemburg, cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale, precum şi subiecte de interes ce ţin de agenda europeană de reforme a Republicii Moldova.

9

23 Septembrie/ Consolidarea Dialogului Strategic moldo-american a constituit subiectul principal al discuției la întrevederea Prim-ministrului Pavel Filip cu Adjunctul Secretarului de Stat SUA, Victoria Nuland.avel Filip a vorbit și despre reformele promovate de Executiv, în special, reforma administratiei publice, a Guvernului, administrativ-teritorială și a sistemului de pensii. ”Până acum clasa politică s-a temut să promoveze aceste reforme pentru a nu-și pierde electoratul. Prioritatea mea nu este cariera politică, astfel că voi face tot posibilul pentru a realiza aceste reforme importante pentru modernizarea țării”, a accentuat Premierul.

La rândul său, Adjunctul Secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland, a menționat că apreciază munca depusă de Guvern. „Felicit Guvernul de la Chișinău pentru rezultatele obținute. Ați dat dovadă de curaj. Mergeți înainte și aveți deplinul nostru suport în realizarea reformelor”, a declarat Victoria Nuland.

Ultima întâlnire oficială Premierul Filip a avut-o cu omologul său român, Dacian Cioloș. În cadrul întrevederii a fost discutat Stadiul actual și perspectivele de dezvoltare a relațiilor bilaterale.Cei doi oficiali au remarcat intensificarea dialogului politic bilateral la diverse nivele, ce denotă interesul sporit şi importanţa prioritară atribuită relaţiei speciale dintre cele două state, în spiritul Parteneriatului strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova.