Cel puţin 41 de persoane au murit după ce un avion a aterizat de urgenţă pe aeroportul Sheremetyevo din Moscova, în urma izbucnirii unui incendiu la bordul aeronavei de pasageri, informează BBC.

Doi minori şi un membru al echipajului şi-au pierdut viaţa după ce un incendiu a izbucnit la bordul aeronavei companiei Aeroflot, relatează presa rusă.

Un martor spune că este un „miracol” faptul că au supravieţuit atâtea persoane, 73 de pasageri şi cinci membri ai echipajului aflându-se la bordul avionului.

„37 de persoane au supravieţuit – 33 de pasageri şi patru membri ai personalului”, anunţă un oficial din comisia de investigaţie, Yelena Markovskaya. Cinci persoane au fost internate în spital.

Aeroflot, compania aeriană naţională a Rusiei, declară că aeronava a efectuat o întoarcere forţată la aeroport din cauza unor „motive tehnice”. Numeroase zboruri au fost deviate către alte aeroporturi.

Continuare pe radioschisinau.md