„Dezoligarhizarea” instituțiilor de stat din R. Moldova, așa cum cere Blocul „ACUM”, nu poate fi făcută cu suportul unei formațiune proruse cum este Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM). De această părere este comentatorul politic Petru Bogatu, într-un editorial semnat pentru deschide.md.

„PSRM și blocul „ACUM” și-au oferit în sfârșit câte un sărut francez. Întâlnindu-se în platoul unui canal TV, fruntașii celor două formațiuni au făcut unul altuia niște gesturi ademenitoare. Dacă e să-i dăm crezare lui Mihai Popșoi socialiștii reprezintă „răul cel mic”. De aceea, spune el, „conlucrarea” cu PSRM este posibilă. Cu alte cuvinte, blocul „ACUM”, prin gura unuia dintre fruntașii săi, consideră că spectrul noii rusificări și al Uniunii Eurasiatice, pe care l-a fluturat recent Zinaida Greceanîi la Moscova, nu-i un bai mare. E un necaz, desigur. Numai că unul mărunt în comparație cu liderul PD Plahotniuc, cuprocurorul general Harunjen, cu alți conducători de instituții care trebuie dați jos rapid în stil revoluționar chiar cu prețul unei noi vasalități față de Moscova”, scrie acesta.

De partea cealaltă, deputatul socialist Vladimir Țurcan insistă pe o abordare „serioasă”, „constructivă” și„rațională”. Colegul său din PSRM, Gaik Vartanean, deschide parantezele. Potrivit lui, „răul cel mare este Plahotniuc”, în acest punct consemnându-se o desăvârșită și promițătoare unitate de idei între cele două formațiuni politice. „Iar ca să nu lase loc de interpretări, socialiștii precizează, fără să riposteze cei din „ACUM”, că sunt gata să discute orice proiect cu excepția celor „îndreptate împotriva Federației Ruse”. Scurt și cuprinzător. Altminteri zicând, pentru a bate palma cu „ACUM”, PSRM le spune interlocutorilor să nu se atingă de Maica Rusia”.

PSRM și ACUM, înainte de a construi un cămin conjugal comun, au de discutat câteva lucruri delicate care ar părea jenante dacă ar fi scoase în văzul tuturor. „Unul ar fi, de exemplu, cine ar trebui să vină în locul procurorului general sau directorului SIS, destituiți în cadrul nobilului proces de dezoligarhizare? Vor fi instalați în posturile vacante doar reprezentanții blocului „ACUM”?În locul lui Plahotniuc va veni Țopa, iar în jilțul lui Harunjen se va așeza Slusari? Sau cine? Dar asta ar fi nu o dezoligarhizare, ci o reoligarhizare. S-ar inversa doar piramida statului captiv sau paralel, după cum îi mai spun unii. Cine pune mâna-n foc că oamenii lui Putin nu vor scuipa pe principiul separației puterilor și nu vor crea o verticală a puterii, ca în Rusia, numai că subordonată lui Dodon?”

Bogatu se mai întreabă dacă „ACUM” va asigura independența justiției cu „sprafcă” de la Putin. „Chiar nu simt Maia Sandu și Andrei Năstase că sunt penibili când speră să lupte pentru dreptate cu sprijinul Kremlinului? Că așa-zisa dezoligarhizare cu suportul unui partid prorus e o profanare a cauzei democratice și o trădare a electoratului proeuropean? Asta îmi amintește de înțelegerea dintre Stalin și Churchill, numită „acordul de procentaj” sau„documentul obraznic” prin care au fost împărțite sferele de influență în Europa Centrală și de Est. Până la urmă, această partajareimorală s-a terminat cu un conflict sângeros în Grecia, cu speech-ul furibund de la Fulton al dezamăgitului Winston Churchill și dezlănțuirea războiului rece. Ne pregătește „ACUM” o nouă sovietizare de dragul pruritului său revoluționar?”, a mai adăugat acesta.