Ședințele Parlamentului Republicii Moldova vor începe mai devreme, în această toamnă. Potrivit președintelui Parlamentului, Andrian Candu, sesiunea de toamnă va debuta pe 1 septembrie, iar ședințele vor începe nu ca în ceilalți ani, abia în octombrie, dar tot în luna septembrie.

„Suntem în vacanţă, dar totuşi la lucru. Avem o perioadă plină de evenimente, avem acţiuni pe care trebuie să le desfăşurăm în luna august, dar şi în următoarele şase luni. probabil că voi avea şi câteva zile de odihnă alături de familie, dar voi reveni în timpul cel mai apropiat. Avem multe de lucru şi în următoarele şase luni ne dorim să venim cu multe alte realizări. În acest an sesiunea de toamnă va începe în data de 1 septembrie şi chiar şedinţele în plen vor începe în septembrie şi nu în octombrie ca în ceilalţi ani”, a declarat Candu.

Amintim că sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului s-a încheiat vineri, 29 iulie 2016.