Peste 50 de deputați din diferite partide sunt gata să susțină proiectul de lege de modificare a sistemului electoral, cu toate acestea dezbaterile pe marginea acestui vor continua, a anunțat luni în cadrul unui briefing la sediul Partidului Democrat, șeful Legislativului Andrian Candu.

Potrivit lui Candu, unii membri ai PDM au propus aprobarea proiectului în prima lectură, dar până la urmă s-a convenit continuarea dezbaterilor. „Unii colegi au lansat ideea votului în Parlament. Sunt destule voturi, peste 50 de voturi, ca proiectul să fie votat și în a doua lectură. Colegii au propus să votăm în prima lectură ca ulterior, după avizul Comisiei de la Veneția, să votăm și în a doua lectură, dar am reușit să conving colegii să nu ne grăbim cu votul deoarece dezbaterile își au efectul lor foarte bun, apar idei foarte bune care au să îmbunătățească proiectul de lege. Mai dezbatem proiectul pe platforma parlamentară”, a declarat Andrian Candu citat de Infotag.

El a precizat că proiectul urmează să fie expertizat atât pe interior cât și pe exterior. „Sunt voturi necesare ca acest proiect să fie votat. Dar o astfel de schimbare trebuie să treacă prin dezbateri ample și prin expertiza juridică în Republica Moldova, dar și din partea organizațiilor internațional”, a menționat președintele Parlamentului.