Cei mai merituoși tineri și organizații de tineret din Republica Moldova au fost premiate în cadrul Galei Premiilor Naționale pentru Tineret, ediția 2016. Tinerii au primit trofee, diplome și premii bănești ce valorează între 12 000 și 20 000 lei.

Președintele Parlamentului Andrian Candu i-a felicitat pe învingători, precizând că, prin realizările lor, ei contribuie la dezvoltarea țării.

”Prin perseverență și ambiție veți reuși să obțineți performanțe. Mulți dintre noi am întâmpinat greutăți: după ce am căzut, ne-am ridicat, am învățat lecția și am devenit mai puternici. Gala Premiilor Naționale pentru Tineret pune accent pe performanța tinerilor, pe rolul pe care îl au în societatea Republicii Moldova, indiferent de provocările pe care le avem. Contează ca statul să încurajeze tinerii prin diverse activități, astfel încât și ei să contribuie mai mult la dezvoltarea țării”, a menționat Andrian Candu.

Și Ministrul Tineretului şi Sportului, Victor Zubcu i-a felicitat pe tineri, declarând că Republica Moldova nu și-a epuizat resursele de inteligență printre tineri.

La rândul său, Coordonatorul rezident al ONU, Dafina Gherceva i-a îndemnat pe tineri la implicare civică mai activă, pentru ca, împreună cu autoritățile, să identifice soluții viabile pentru problemele existente.

Premiile Naționale pentru Tineret au fost oferite tinerilor și lucrătorilor de tineret pentru realizări și performanţe, precum şi organizaţiilor de tineret de nivel local pentru contribuţie la dezvoltarea sectorului de tineret. Evenimentul, organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului, are drept scop încurajarea participării tinerilor  în viaţa socială, economică, culturală şi politică a ţării.