Apropiata lui Andrei Năstase, Inga Grigoriu, se pare că trăiește pe picior mare, chiar dacă în declarația de avere indică venituri mici. Astfel, deputatul din Platforma DA, cu un venit lunar de aproximativ 4000 de lei, reușește să-și întrețină familia și pe lângă asta să construiască o casă cu două etaje de peste 120 m² în suburbia municipiului Chișinău, orașul Sângera.

Inga Grigoriu, Platforma DA, PPDA, ACUM, blocul ACUM, PAS cu DA, Andrei Năstase, casele Ingăi Grigoriu, averea deputaților, sângera, casă din sângera, teren

Subiectul cu imobilele Ingăi Grigoriu a revenit în vizorul opiniei publice, după ce casa care se află în construcție a fost filmată și difuzată în cadrul emisiunii online, „Într-un PAS bun„. În același video mai este arătată încă o casă, tot din Sângera, pe care Inga Grigoriu a indicat-o personal în declarația de avere că i-ar aparține începând cu anul 2007 și a cărei valoare imobiliară ar fi de doar 31 886 lei. Pe facebook însă, deputatul din fostul bloc ACUM insistă că acest imobil ar fi al părinților săi. Iar confuzia ar fi, de ce deputatul Inga Grigoriu a indicat la CEC că este proprietara respectivului imobil?

Mai mult decât atât, astăzi, soțul Ingăi Grigoriu, Adrian Grigoriu, a postat un video pe facebook de la casa din Sângera de peste 120 m²  care se află în construcție. Deputatul din Platforma DA a distribuit respectivul video și a scris că astăzi a avut ca și oaspeți acasă pe jurnaliștii unei televiziuni, despre care Inga Grigoriu a insistat să menționeze că ar căuta o altă casă care în realitate s-ar afla în satul Mânzătești, raionul Ungheni și care ar fi indicată în declarația de avere. Iar prin această postare deputatul a creat o confuzie, deoarece în declarația de avere, Grigoriu a indicat două imobile, iar pe facebook deja face referință la un al treilea, imobil care ar fi aparținut bunicilor săi.

„Din câte am înțeles, ei caută o casă, indicată de mine în declarația de avere. Dar, nu știu din ce cauză ei nu o pot găsi. În declarație este clar indicat că se află în s. Mânzatești, rn Ungheni. Este căsuța bunicilor care demult nu mai sunt în viață. Tot acolo sunt și câteva terenuri ale buneilor mei.”, a menționat Grigoriu.

În declarația de avere depusă de deputat la CEC, vedem indicate două imobile, însă fără adresă, așa cum insistă Grigoriu pe facebook:

Inga Grigoriu, Platforma DA, PPDA, ACUM, blocul ACUM, PAS cu DA, Andrei Năstase, casele Ingăi Grigoriu, averea deputaților, sângera, casă din sângera, teren

În cadrul unor dezbateri electorale de la TV8, jurnalista Mariana Rață a întrebat-o pe deputatul Inga Grigoriu cum este posibil ca dintr-un venit de doar aproximativ 4000 de lei lunar, după cum a indicat aceasta la CEC, să reușească să-și întrețină familia, adică să achite toate plățile comunale, să-și procure haine și produse alimentare și să-și construiască în paralel o casă cu două etaje în suburbia municipiului Chișinău. În replică, apropiata lui Năstase a bătut pasul pe loc, iar după mai multe bâlbe a declarat că le este foarte greu, dar cumva se descurcă. Tot Grigoriu însă, în alte emisiuni televizate de la postul de televiziune Jurnal TV ce aparține oligarhului Victor Țopa, spunea că familiile din Moldova nu se pot întreține cu salariile de 3 sau 4000 de lei, pe care le consideră mizere. În cazul ei, 4000 de lei sunt suficienți pentru a trăi decent și pentru a ridica o casă cu două etaje.

Amintim că aceste dezvăluiri au fost făcute pe data de 15 mai de către Ion Harghel, autorul emisiunii online, „Într-un PAS bun„.

„Această casă Inga Grigoriu a indicat în declarația de avere că o are din 2007 și a indicat la valoarea bunului doar 31 886 lei. Acum să-mi spuneți, cine nu și-ar dori o casă în suburbia municipiului Chișinău de 104 m² și 10 ari suplimentari, cu doar 1500 de euro? Mai mult, Inga Grigoriu din 2014, adică de când spun ei că în țară e tot mai rău și mai rău, își construiește tot în Sângera, o casă de 120 m². În declarația de avere nu a indicat valoarea acestui bun, dar presupun că va fi ca în primul caz, maxim 2000 de euro. Concluzia? Numai săraci și cinstiți nu sunt deputații lui Andrei Năstase.”, a menționat Harghel.

Imaginile video cu imobilele Ingăi Grigoriu filmate cu drona pot fi văzute în video-ul de mai jos: