Din cea mai coruptă, să fie cea mai transparentă instituție. Asta își propune primarul general Ion Ceban, care spune că vrea să vrea să facă din Primăria Chișinău un exemplu pentru orașele din regiune. Declarațiile au fost făcute în debutul dezbaterilor publice privind Proiectul Planului Local Anticorupție pentru anii 2022-2025.

„Avem un feedback de la Cluj Napoca, din orașul Mariupol din Ucraina, ca fiind cel mai transparent proiect. Până în prezent am avut mai multe proiecte și acțiuni implementate la acest capitol, începând cu achizițiile publice, care de la 80 de mii de lei sunt în format electronic, de la atragerea organizațiilor neguvernamentale, inclusiv celor care ne critică la elaborarea sarcinilor tehnice, la concursuri publice, ghișeul unic este pe ultima sută de metri de implementare, atât la nivelul primăriei Chișinău cât și la prețuri. Ghișeul unic privind autorizațiile în construcție și toată documentația permisivă, care trebuie să fie făcută publică. La această etapă avere pe mai multe categorii mai multe lucruri deja implementate. Bugetul care este dezbătut destul de transparent. Noi am avut o lună în exercițiu fundamentală în acest sens și vreau să vă asigur că în scurt timp suntem în proces de definitivarea soluției tehnice ce ține de partea de soft, nemijlocit de cheltuirea banului public, pe care o vom putea vedea în regim online.

Toate informațiile sunt publice, am aprobat decizii de a monitoriza comisiile de specialitate în regim online. Toate ședințele sunt transmise online. De asemenea, ședințele CMC, și acele ședințe care nu au date cu caracter persoane. Avem diferite acorduri – cu ANI, cu CNA, etc. Încercăm să ne coagulăm eforturile. Nu vreau să spun că nu avem probleme, evident că avem, dar încercăm să luptăm cu aceste probleme. Dacă nu suntem suficienți de credibili, rog să ne arătați care este zona, să dezbatem acest plan și până la sfârșitul lunii Ianuarie să intrăm în dezbateri în CMC. Ca ulterior să îl aprobăm. Proiectul a fost consultat și cu specialiști de la PNUD. Mesajul este clar, ca din cea mai coruptă instituție, să facem o facem cea mai transparentă instituție în țară. Vrem să facem ca municipiul Chișinău să fie un exemplu în regiune”, a declarat Ceban.

Amintim că Primăria Chișinău este clasată pe locul 2 într-un clasament ca fiind una din cele mai transparente instituții.