De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă s-au întrecut în a construi sisteme de fuziune nucleară care să poată furniza energie verde într-un mod cât mai sigur cu putinţă şi pe termen nelimitat.

Recent, guvernul american a anunţat că susţine un astfel de plan, având intenţia să sprijine fabricarea celui mai eficient dispozitiv de fuziune nucleară de până acum.

În momentul de faţă, centralele nucleare produc energie prin intermediul fisiunii nucleare, un proces care presupune fragmentarea nucleelor atomilor în nuclee mai mici, numite produşi de fisiune. Deşi această metodă s-a dovedit a fi foarte eficientă, utilizarea ei se face, totuşi, cu costuri foarte mari şi, mai mult decât atât, se finalizează cu producerea de deşeuri radioactive extrem de periculoase.

Pe de altă parte, în timpul fuziunii nucleare poate fi obţinută o cantitate mult mai mare de energie (prin fuziunea a doi sau mai multor atomi într-un singur nucleu) şi nu se finalizează cu producerea de deşeuri radioactive. Principala problemă a oamenilor de ştiinţă care încearcă să construiască reactoare care să funcţioneze după acest principiu este cea a faptului că procesul de fuziune nucleară presupune obţinerea unei temperaturi extrem de mari, asemănătoare celei de pe Soare (cel puţin 100 de milioane de grade Celsius).