Președintele Maia Sandu și PAS au pus la cale un scenariu artificial, pentru care vor trebui să suporte costuri politice. Opinia a fost expusă de către politologul Dionis Cenușă într-o analiză, publicată pe blogul său.

După decizia de a o propune pe Natalia Gavriliță pentru șefia guvernului, în termen de 15 zile, Parlamentul trebuie să se pronunțe. Astfel, Sandu transferă responsabilitatea pentru evoluția politică din țară pe terenul legislativului. Totuși, trebuie de reținut că practic 2 luni, ea nu a acționat, ci a așteptat un moment potrivit. Acel moment ideal nu a apărut, iar presiunea internă (inclusiv demersurile opoziției la Curtea Constituțională despre „inacțiunile” Președintelui Sandu) și, nu este exclus, vocile din Vest (aici), i-au reamintit lui Sandu că ea își pune în joc imaginea și credibilitatea. În orice caz, țara nu a ieșit din criză politică, chiar dacă claritatea următorilor pași a sporit semnificativ, spune Cenușă.

Politologul mai spune că tandemul Sandu-PAS trebuie să fie pregătit de critici dure pentru tergiversarea deliberată a deciziei de numire a candidatului la funcția de premier. “Totodată, construcția unui scenariu fictiv în jurul numirii lui Gavriliță va fi și el penalizat. Un asemenea scenariu – “Plan B” – artificial putea fi propus la începutul lui ianuarie. PAS poate spune că au așteptat răspunsul Curții Constituționale despre “auto-dizolvarea” Parlamentului. Dar chiar și în acest caz se putea merge pe două scenarii în paralel, fără a pierde circa două luni. Oponenții PAS vor folosi acest lucru în calitate de argument politic în timpul alegerilor parlamentare anticipate din acest an. Sandu-PAS urmează să suporte costuri politice. Rămâne de văzut cât de substanțiale vor fi costurile “Planului B”, conchide Cenușă.