Recent ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție a sec. Buiucani, în urma măsurilor întreprinse au reținut un minor în vârstă de 15 ani originar din r. Cahul, fiind suspectat de comiterea a două infracțiuni ,,Furt” și ,,Jaf”.

În cadrul acțiunilor întreprinse de polițiști au fost acumulate probe concludente ce îi demonstrează vinovăția. Astfel în cadrul acțiunilor de investigație și urmărire penală, s-a  stabilit că acesta a comis un furt de bicicletă din scara unui bloc de locuit amplasat pe str. I. Creangă și un jaf a comis în parcul Ștefan cel Mare, unde în mod deschis a deposedat un bărbat de telefonul mobil.

Prejudiciul cauzat părților vătămate a fost estimat la 13 000 lei.

În cadrul acțiunilor procesual penale minorul și-a recunoscut vina. Acesta anterior a fost cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor analogice.

Minorul se cercetează penal în stare de libertate iar conform legislației în vigoare pentru faptele comise el riscă închisoare pe un termen de la 4 la 7 ani.