Un număr de 387 de cereri în vederea înregistrării grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de deputat în circumscripțiile uninominale au fost depuse la consiliile electorale până la 4 ianuarie 2019, inclusiv, atunci când a expirat termenul limită de prezentare a acestora.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), 348 grupuri de inițiativă au fost înregistrate deja, dintre care 131 au depus listele de subscripție și dosarele solicitate în vederea examinării înregistrării candidaților, scrie Moldpres.

Până în prezent, în circumscripțiile uninominale au fost înregistrați 93 de concurenți electorali.

Ieri, 4 ianuarie curent, a expirat termenul limită de depunere a actelor pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă în vederea susținerii candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în cele 51 de circumscripții uninominale.