8 decembrie, Chișinău – ICS Draexlmaier Automotive va realiza în 2018 un proiect investițional în subzona Cahul din cadrul Zonei Economice ”Bălți” în valoare de circa 30 milioane euro.

Cea de-a 4 fabrică de producere a cablajului electric pentru automobile a companiei Dräxlmaier Group în Republica Moldova, cu o suprafață de 20 mii m2, va fi construită până la finele lunii iunie, iar din luna iulie va începe procesul de producere. Conform planului de investiții, până la finele anului 2018 la noua fabrică vor fi angajate 1500 de persoane.  

Pe parcursul anului viitor compania germană va mai crea încă 2000 locuri noi de muncă la întreprinderile sale amplasate în subzonele din municipiul Bălți, ridicând numărul acestora la 6500.

 Potrivit lui Marin Ciobanu, administratorul ZEL ”Bălți”,  în 2018, grație proiectelor investiționale aflate în curs de implementare, în ZEL ”Bălți”, la cele 4700 locuri de muncă existente, vor fi create altele 5500, iar volumul investițiilor noi va crește cu circa 150 milioane euro, ajungând la suma de 260 milioane euro