Alierea PAS-ului cu Platforma DA și grupul oligarhic constituit din Pro-Moldova și Partidul Șor va însemna formarea unei majorități revanșarde, pe cale de a ierta oligarhii fugiți peste hotare în iunie  2019. De această părere este analistul politic Corneliu Ciurea, într-un editorial publicat de portalul Politics.md.

“Intrarea Platformei DA în cârdășie cu oligarhii este deja un fapt practic împlinit și se explică prin dorința de supraviețuire a partidului – cei din Platforma DA vor să iasă cu orice preț din umbra sufocantă a Maiei Sandu care îi condamnă la un rol periferic pe scena politică moldovenească, fără nici o perspectivă de creștere. Astăzi ei sunt gata să facă front comun cu oligarhii (sub o formă camuflată) pentru a o determina pe Maia Sandu să dea înapoi. Din aceleași motive, platformiștii îl zugrăvesc pe Igor Dodon drept cel mai mare pericol al dreptei, uitând că până nu demult ținta lor principală erau oligarhii”, scrie Corneliu Ciurea.

În opinia analistului citat, grupurile oligarhice exploatează abil complexele de inferioritate ale Platformei DA.

“Grupurile oligarhice exploatează abil complexele de inferioritate ale Platformei DA, astfel încât zâzania din tabăra dreptei se ridică la proporțiile unui divorț politic practic oficializat. Platforma DA a devenit un fel de cal troian în tabăra pro-europenilor dornică să reanime cariera politică aflată în ofilire a lui Andrei Năstase. Constatăm că pe dreapta europeană se aplică același principiu ca și pe stânga – ”două săbii nu încap într-o teacă”. Maia Sandu și Andrei Năstase devin, din ce în ce mai limpede, incompatibili”, conchide Ciurea.