Era considerată o persoană care profită de copiii bolnavi pentru a-i duce în clinicile din Turcia, unde urmau să fie făcute diverse escrocherii. Ba mai mult decât atât, i se spunea că este o criminală, o mamă fără suflet și milă față de micuți.

Svetlana Sainsus, co-fondatoarea platformei caritate.md, a dezvăluit, cu lacrimi în ochi, în cadrul unei întâlniri cu angajații Inspectoratului General de Poliție, ce a simțit în cele patru luni cât s-a izolat în propria casă, pentru că era privită cu ură, atât ea, cât și copilul ei, respins de profesori și colegii de la școală.

„Totul era deja frumos, donațiile au început, lumea deja mă cunoștea, apăruseră primele reportaje despre mine la televizor, dar aveam o mare problemă: toți acești copii se adresau cu sute de scrisori. Eu le explicam că primele cazuri au ieșit întâmplător și nu sunt sigură că aș putea să-i ajut și pe ei. Niciodată nu mi-a fost rușine să cer pentru cineva. Pentru mine era mult mai importantă viața acestui copil, decât rușinea sau ce o să spună ei după asta, că eu am venit și am cerut. 

Părea totul atât de frumos ca să fie adevărat. Am spus: „nu are cum, trebuie acuș să se întâmple ceva”. Au început să mă sune părinții copiilor care i-am ajutat și să-mi spună că au început să fie vizitați de careva domni de la Procuratură, care vin cu foi în mână și îi roagă să semneze împotriva Svetlanei Sainsus.

Eu am făcut o greșeală în viața mea, crezând că pot să-i ajut pe toți. A doua zi după știrea apărută la televizor, precum că un grup criminal organizat face escrocherii pe copii, am închis platforma (caritate.md)…

I-am iertat pe toți. Dar pe mine n-am să mă iert. Au fost patru luni de zile de pauză, aș fi putut face așa de multe și nu le-am făcut. N-am văzut atâta ură în Moldova și peste hotare. M-au distrus moral: ca om, ca femeie, ca mamă. Copilul meu venea de la școală și îmi spunea: „Mamă, toți spun că ești criminală și omori copii”…”, a mărturisit Svetalna Sainsus.

Dezvăluirile au fost făcute în cadrul proiectului Poliției Naționale „OAMENII DE SUCCES INSPIRĂ”, implementat în beneficiul conducătorilor de rang înalt pentru a realiza un schimb de experiență prin cunoașterea oamenilor celebri din Republica Moldova din diferite domenii.

Mai multe mărturisiri ale Svetlanei puteți viziona mai jos.