Din septembrie 2017, Colegiul Agroindustrial din orașul Râșcani va oferi acces la studii tinerilor cu cerințe educaționale speciale. Aici a fost amenajată o sală de studii specializată care permite realizarea programelor de învățământ profesional tehnic la distanță.

Dotarea instituției cu echipamentul necesar a fost efectuată la solicitarea lui Ion Ivanov, un tânăr cu deficiențe locomotorii, care i-a scris Prim-ministrului Pavel Filip pe reţelele de socializare că îşi dorește să continue studiile, dar nu are posibilitate să o facă.

Astfel, din Fondul Premierului a fost procurat echipamentul şi softurile necesare pentru instruirea la distanţă. Sala de studii permite conexiunea audio și video, oferind  persoanelor cu deficiențe locomotorii posibilitatea de a asista în regim online la ore şi de a interacţiona cu semenii lor. Prim-ministrul Pavel Filip a menționat că acest proiect este un pas important în asigurarea educației inclusive în instituțiile de învățământ profesional tehnic post-secundar.

Astăzi sistemul a fost testat cu succes. Ion Ivanov a mulțumit pentru realizarea visului său şi a îndemnat persoanele care se confruntă cu probleme similare să nu cedeze în faţa greutăţilor. Tânărul a mai spus că își dorește să devină contabil, iar acum are toate condițiile necesare pentru aceasta.

De asemenea, colegiul va beneficia și de o scară specială de acces în interiorul instituției, pentru persoanele cu probleme locomotorii.