ASITO, una dintre cele mai mari companii de asigurări din Republica Moldova, își încetează activitatea. Decizia aparține acționarilor firmei, scrie 24h.MD.
Potrivit directorului ASITO, Andrei Lupyr, acţionarii firmei consideră nejustificată prezenţa în continuare a ASITO pe piaţa asigurărilor, din cauza atacurilor necontentenite împotriva companiei şi a imposibilității de a-şi gestiona activele.
Precizăm că, în 2015, conducerea firmei a decis să-şi înstrăineze cel mai important activ al său, adică sediul în valoare de 136 de milioane de lei. Această decizie a stârnit îngrijorarea conducerii Biroului Naţional al Asiguratorilor Auto, care declara atunci că această tranzacţie ar putea prevesti un cutremur pe piaţa asigurărilor din Moldova.
Despre această situaţie au fost sesizate instituţii precum Consiliul Suprem de Securitate, Serviciul de Informaţii şi Securitate şi Parlamentul. Ulterior, SIS a sesizat Procuratura, iar Comisia parlamentară Economie, Buget şi Finanţe i-au chemat la audieri pe membrii Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF). Discuţiile au avut loc cu uşile închise, iar după şedinţă, unii deputaţi au declarat că situaţia acestei companii este complicată.
Totodată, recent, la ASITO a fost deschis un dosar de tentativă de delapidare a mijloacelor financiare ale companiei în proporţii deosebit de mari şi spălare de bani. Acum două zile, directorul financiar adjunct al ASITO a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit materialelor preliminare, prejudiciul cauzat instituţiei se ridică la 9 milioane 500 de mii de lei. Printre cei reţinuţi sunt directorul financiar al companiei, Ruslan Doboş, contabilul-şef, Elena Pepelea, juristul Sergiu Ciorba, precum şi alţi doi jurişti stagiari din cadrul companiei. Aceştia sunt bănuiţi de tentativă de infracţiune, delapidare şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari.
Ruslan Doboş este un apropiat al omului de afaceri Veaceslav Platon, despre care în presă s-a scris că ar fi proprietarul companiei ASITO.