Un locuitor al raionului Criuleni va petrece următorii 10 ani după gratii pentru tentativa de a viola o minoră.

Procurorii au demonstrat că, în luna mai 2016, inculpatul, aflându-se în apropierea unui izvor, a observat o minoră, în vârstă de 13 ani, care păştea caprele pe un imaş dintr-o localitate din raionul Criuleni. Văzând că minora era singură, acesta a dezbrăcat-o cu scopul de a o viola, însă intenţiile acestuia au fost curmate de un trecător.

Fiind audiat de procurori, individul, în vârstă de 43 de ani, şi-a recunoscut parţial vinovăţia.

Pentru comiterea tentativei de viol, inculpatul a fost condamnat la 10 ani închisoare în penitenciar de tip închis. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus încasarea a 15600 lei în folosul părţii vătămate drept prejudiciu moral cauzat prin infracţiune.