Fracţiunea Partidului Socialiştilor (PSRM) în Consiliului Municipal Chişinău cere anularea hotărârii privind transmiterea teritoriului fostului stadion republican din centrul capitalei pentru construirea noului sediu al Ambasadei SUA în RM.

Potrivit agenţiei INFOTAG, luni, în cadrul unui briefing, consilierul Alexandr Odinţov a menţionat că “decizia de transmitere a acestui teritoriu a fost luată încă în iulie 2018 de majoritatea parlamentară oligarhică, formată contrar voinţei cetăţenilor”.

“Prin această acţiune, regimul a încercat să obţină o legitimare proprie în ochii partenerilor, ca să obţină recunoaştere pe arena internaţională. În principiu, acest lucru poate fi considerat un fel de mită”, a spus socialistul.

În acest sens, Odinţov a cerut prim-ministrului Maia Sandu şi ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Nicu Popescu, precum şi actualei coaliţii parlamentare “să dea dovadă de înţelepciune politică şi să nu continue ideile regimului toxic”.

“Decizia majorităţii oligarhice trebuie anulată Autorităţile trebuie să asculte opinia locuitorilor Chişinăului, care vor aproba ideea ca stadionul să revină în proprietatea municipiului”, a spus Odinţov.

De asemenea, socialistul a propus o soluţie de compromis care să convină partenerilor americani: “în locul teritoriului fostului stadion, să fie alocaţi 70 de ari în imediata vecinătate a clădirii ambasadei pentru extinderea sa ulterioară, ceea ce va însemna economii semnificative pentru contribuabilii americani”.