Consiliul Politic Național al PAS a decis să cedeze socialiștilor funcția de speaker al Parlamentului și își păstrează postul de prim-ministru pentru Maia Sandu. În acest mod, liderul PPDA, Andrei Năstase, rămâne fără funcția râvnitită. Decizia a fost luată fără a consulta formațiunea lui Năstase, transmite hotnews.md

“CPN al PAS a decis asumarea unui guvern ACUM și votarea întregului pachet de dezoligarhizare, de scoatere a instituțiilor din captivitate, în urma votării unui speaker propus de PSRM. Decizia nu se bazează pe încredere și parteneriat cu socialiștii, decizia este unica fezabilă să oprească dictatorul să pună stăpânire pe țară pentru următorii 10 ani, cel puțin”, se arată într-un comunicat al PAS.

Amintim că socialiștii au declarat ieri că orice discuții cu ACUM sunt posibile numai după ce PAS și PPDA o vor accepta pe Zinaida Greceanii in functia de premier.

La rândul său, Nastase insistă că PSRM să-i revină postul de prim-ministru, pe care și-l dorește Sandu.

Adjuncții acestuia au insistat astăzi că Nastase trebuie să fie președinte al Parlamentului ” măcar două zile”, ceea ce le-a atras critici dure din partea analistilor și comentatorilor politici.

Totodată, prin acceptarea unei alianțe cu PSRM, deputații PAS deschis încalcă angajamentul semnat pe 21 februarie, prin care au promis că nu vor face niciun fel de coaliție cu socialiștii. În caz contrar, ei au promis că renunță la mandatul de deputat.