La 13 iunie curent, în incinta Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene s-au desfăşurat consultări politice moldo-polone pe dimensiunea integrării europene. Delegaţia R. Moldova a fost condusă de către viceministrul Daniela Morari iar cea polonă de către  Jan Hofmokl, director-adjunct al Departamentului Estic, Delegat al Ministrului Afacerilor Externe al R. Polonia pentru Parteneriatul Estic.

Subiectele abordate au vizat relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic, precum şi agenda cooperării bilaterale. Partea polonă şi-a reconfirmat susţinerea pentru parcursul european al ţării noastre, remarcând necesitatea continuării eforturilor de implementare a reformelor şi importanţa valorificării oportunităţilor Parteneriatului Estic.

Oficialul moldovean a informat interlocutorii despre progresele în implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova–Uniunea Europeană, evoluţiile dialogului politic, precum şi priorităţile cooperării cu Uniunea Europeană, pe termen scurt şi mediu. În contextul eforturilor la nivelul statelor UE şi PaE de edificare a unei noi etape de dezvoltare a Parteneriatului Estic, delegaţiile au realizat un schimb de opinii privind perspectivele dezvoltării acestuia. S-a menţionat necesitatea de a sincroniza eforturile pentru obţinerea unor rezultate concrete, atât către Summit-ul PaE din noiembrie 2017, cât şi către anul 2020, importanţa identificării unor măsuri ce ar veni să răspundă ambiţiilor politice accentuate ale statelor asociate PaE de apropiere de UE.

Totodată, delegaţiile au discutat diverse aspecte ale cooperării bilaterale, optând pentru continuarea dialogului politic intens, prin organizarea vizitelor la nivel înalt, precum şi intensificarea contactelor la nivelul mediului de afaceri, se menționează într-un comunicat al MAEIE.