Ziua profesională a Centrului Naţional Anticorupţie a fost sărbătorită, în acest an, într-un mod deosebit. Angajaţii CNA şi ai Procuraturii Anticorupţie şi-au invitat copiii la birou pentru a le arăta unde activează părinţii şi care sunt activităţile lor de bază. Vizita însă nu s-a încheiat doar cu excursia prin birouri, dar şi cu un program de sărbătoare.

Astfel, cei peste 200 de copii au avut parte de un program divers – de la animaţie şi jocuri până la trageri la ţintă cu premii de la mascaţii CNA. Unii copii şi-au recunoscut părinţii printre mascaţi, ceea ce a fost o mare surpriză. Asta deoarece a fost pentru prima dată când şi-au văzut părinţii în echipament.

Copiii nu au venit cu mâinile goale la Centru. Fiecare din ei a donat câte o carte din biblioteca personală. Cele peste 300 de cărţi, colectate de copiii angajaţilor CNA şi ai Procuraturii Anticorupţie, urmează să ajungă la biblioteca unui sat din ţară.  La finalul evenimentului, copiii au lansat baloane cu mesajul „Eu aleg CNA”, astfel arătând sprijinul pentru lupta anticorupţie.

Printre acţiunile, dedicate Zilei profesionale a CNA, s-a înscris şi un nou spot al voluntarilor anticorupţie în care tinerii au argumentat de ce au ales să se alieze CNA. În filmuleţul, lansat cu sprijinul UNDP Moldova, aceştia au îndemnat tânăra generaţie să nu dea şi să nu ia mită şi au explicat „cum ar fi viaţa fără corupţie”.

Într-un recent interviu, directorul CNA, Bogdan Zumbreanu, spunea că ani la rând, guvernele au vorbit despre importanţa luptei anticorupţie, dar lucrurile nu s-au mişcat în acelaşi pas cu strategiile adoptate. „S-a demonstrat deja că acţiunile de combatere a corupţiei au efect de moment. Au căzut capete mari. S-au provocat crize politice, dar nu au fost stârpite schemele de corupţie pentru că, în locul celor arestaţi, veneau alţii. Această stare de lucruri a fost generată de multe circumstanţe, inclusiv de pedepsele prea blânde, aplicate corupţilor. Pe de altă parte însă, ne-am ciocnit de o mare toleranţă a societăţii faţă de mită. Noi, ca societate, vrem să se schimbe lucrurile în jurul nostru, dar foarte greu pornim schimbarea de la propria persoană. De aceea, CNA a ales să atragă tinerii în lupta şi prevenirea corupţiei, convingându-i că pot avea un viitor prosper şi aici, acasă”. Potrivit directorului CNA, singurul lucru pe care şi-l doreşte  instituţia e ca aceşti tineri, care merită tot respectul, să  nu-şi cumpere cunoştinţele şi să-i îndemne pe alţii să fie integri.

Amintim că, Centrul Naţional Anticorupţie este succesor al Centrului pentru combaterea crimelor economice şi corupţiei şi a fost creat în data de 6 iunie 2002 ca instituţie abilitată să prevină şi să combată corupţia, precum şi actele conexe corupţiei. Pe parcursul activităţii sale, CNA a gestionat dosare care au vizat funcţionari de rang înalt, a deconspirat scheme de corupţie în instituţile statului şi a desfăşurat mii de acţiuni de informare, educare şi sensibilizare atât pentru sectorul public cât şi pentru cel privat.

Sursa: cna.md