Demonstraţiile de masă din România au continuat să fie în atenţia presei internaţionale, care a relatat pe larg despre cea de-a şasea zi consecutivă de proteste faţă de ordonanţa de urgenţă şi Guvernul Grindeanu.

Postul britanic BBC scrie că manifestanţii români nu dau înapoi după abrogarea ordonanţei, iar cei aproximativ 500,000 de oameni care au protestat şi duminică în România şi-au exprimat temerile în legătură cu planurile Guvernului de a trimite proiectul de lege pentru a fi discutat în Parlament, unde există posibilitatea ca proiectul de lege să fie trecut cu forţa.

Reporterul BBC Nick Thorpe a transmis de la Bucureşti că multe persoane din mulţime nu au încredere că Guvernul îşi va respecta cuvântul şi se tem că noua legislaţie ar putea conţine unele din elementele prezente în ordonanţa abrogată însă prezentate într-o formă diferită, notează Mediafax.

Dpa a relatat că premierul Sorin Grindeanu şi-a declarat intenţia de a rămâne în continuare în fruntea Guvernului, în pofida numărului record de persoane care s-au strâns la manifestaţiile de duminică. Agenţia a subliniat faptul că duminică au avut loc cele mai mari proteste de la Revoluţia din 1989.

Dpa a menţionat şi protestul care a avut loc în faţa Palatului Cotroceni, unde 2.000 de persoane au manifestat împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, pe care l-au acuzat că ar fi divizat ţara.

Şi postul de televziune France 24 a relatat despre cea de-a şasea noapte de proteste din România, precizând că manifestaţiile de duminică au fost cele mai ample astfel de acţiuni de la căderea comunismului.

Abrogarea ordonanţei de urgenţă nu a domolit protestatarii, iar mulţi dintre aceştia au cerut demisia Guvernului.

CNN a vorbit despre “manifestaţiile masive care au avut loc duminică în toată ţara”, menţionând intonarea imnului naţional de către protestatari, dar şi cele cinci minute de reculegere în cinstea eroilor Revoluţiei de la 1989.